Sensul filosofiei practice

de Laurenţiu Gheorghe, Filosofie - Bucureşti

Prima parte a fost publicată în nr. 8, Revista LUNI, vezi http://revista.filos.ro

   

     Ce înseamnă să fii astăzi filosoful realităţii curente ? Ce anume din ceea ce ne înconjoară este realitatea curentă şi ce anume se poate filosofa pe seama ei?
În prima parte a acestui articol spuneam că prima întrebare a filosofiei practice este ce faci cu filosofia, sau cum poţi să scoţi bani din filosofie. A scoate bani din filosofie nu înseamnă a face filosofie de dragul banilor şi nici nu înseamnă neapărat că în filosofie nu se pot urmări scopuri care nu au nici o legătură cu banii. Ele se pot urmări prea bine, problema este din ce trăieşti ca să le poţi atinge. Aici este cheia filosofiei practice: cum poţi să faci şi ceea ce îţi place şi să poţi avea asigurată şi o viaţă materială decentă. Sigur, hazardul ne poate scoate mereu din această (falsă desigur ) problemă, mereu se găseşte o soluţie, ba o moştenire, ba o bursă nesperată, ba un sac de bani picaţi din cer. Undeva, cineva are poate nevoie de soluţiile problemelor pe care noi le dezbatem, trebuie doar să avem răbdare şi să aşteptam rezultatul dosarelor cu aplicaţii depuse pentru finanţare diverselor institute, universităţi, corporaţii şi ong-uri care, unele dintre ele, vor înţelege importanţa capitală a muncii noastre şi ne vor asigura un trai fără probleme, special pentru a putea să ne dedicăm studiului.
     Şi care ar fi rezultatul acestui studiu, ce vom produce în final? O teorie, un set de întrebări, o carte lizibilă, soluţia unei probleme? Ce folos va avea strădania noastră dacă nu va fi înţeleasă şi aplicată? Înţeleasă de cine, aplicată de cine? Cine ne va cumpăra produsul? Ca să îl cumperi trebuie să înţelegi cum se aplică şi de ce e mai bine pentru tine să îl aplici. Asta nu înseamnă neapărat că pentru a avea succes va trebui să vindem produse facile, uşor de înţeles pentru cît mai mulţi oameni, sporindu-ne astfel piaţa de desfacere. Nu rezultă că va trebui să vulgarizăm filosofia, să neantizam distincţii subtile şi complicate doar pentru a ajunge la marea masă ingnorantă. Concesiile în jos nu sunt un sine qua non pentru obţinerea succesului.
Asimilarea filosofiei practice cu filosofia uşoară, filosofia neproblematică, cu filosofia de minimă rezistenţă, e o atitudine mentală care se naşte din insuficienta capacitate de a putea explica şi aplica lucrurile complicate într-un mod suficient de simplu pentru a fi înţelese sau cel puţin respectate de cât mai mulţi oameni.
      Filosofia practică nu e altceva decât modul de a pune în legătură problemele realităţii curente, realitatea agorei de azi, cu felul în care se pot găsi soluţii acestor probleme. Cu cât problemele sunt mai generale, în sensul că afectează cât mai mulţi oameni, cu atât soluţiile vor fi mai apreciate.
În filosofie însă problemele generale sunt problemele abstracte. Cu cât scapi de accident, particular, specific, cu atât poţi să extinzi teoria ta mai mult şi mai mult. Ori agora este tărâmul par excellence al accidentului, particularului, specificului. Lumea în care trăim se grăbeşte spre sfârşit, este superficială, obsedată de estetic, de propria concupiscenţă, degrabă delăsătoare cu viciile ei şi iute în a condamna viciile altora. Agora e dominată de viteză, viteză simplificatoare, ameţitoare şi lipsită de fundament. Ce să caute filosofia aici, în această realitate ?
      Nu ar fi mai bine ca filosofia să rămână în aerul tare, ca un tratat de metafizică, al fundamentalului, esenţialului, profundului? Mereu se vor găsi cei care o vor aprecia aşa, deci de ce să ne mai batem capul cu alte probleme evident false? Cui îi place să îi placă aşa!
Filosofia practică s-ar întreba cu ce folos, cui i-ar folosi ca ea să rămână acolo? De ce nu ar putea, dacă tot e aşa de avansată, să se ia la trântă cu problemele superficiale ale agorei contemporane, cu ce e bine şi ce e rău în percepţia şi concepţia oamenilor obişnuiţi?
Astea sunt problemele generale ale oamenilor obişnuiţi : ce e bine şi ce e rău cu politica, familia, vecinii, ţara, slujbele, taxele, sexul, televizorul, netul, administraţia de bloc, preţurile la apartamente, maşinile, mâncarea, E-urile şi toate cele ce defilează în toate ziarele, televiziunile şi revistele pentru (femei, bărbaţi copii, câini, pisici ş.cl.).
Pornind de la aceste probleme generale în accepţiunea agorei, poţi ajunge în zone foarte rarefiate ale spiritului, nimeni nu spune că trebuie sa rămâi prizonierul nivelului minim de înţelegere, arta este să nu îi pierzi pe drum pe cei care te urmăresc. Aşa cum şerpaşii se opresc din ascensiune pentru a da timp sufletelor lor să îi ajungă din urmă, aşa şi filosoful trebui să aibă grijă să nu ridice ştacheta brusc la cote irespirabile.
Folosul acestui exerciţiu este imens. Filosoful capătă recunoaşterea şi aprecierea muncii sale, şi de ce nu, o vizibilitate publică ce se poate transforma în confort material. Opinia se vinde, de ce nu s-ar vinde şi opinia întemeiată?
     Agora capătă răspunsuri mai profunde şi soluţii mai stabile la întrebările şi problemele ce o frământă. Toate părţile câştigă. Pentru asta nu e nevoie decât de minimul efort al filosofiei de a coborî în agora şi de a pune în practică acea înţelepciune de la care se spune că i-ar veni numele.

 

comenteaza acest articol pe Forum

---

Alte articole de acelaşi autor:

Despre ce ar trebui să… (sau normativul descriptiv) (Luni nr. 7)

Sensul filosofiei practice (Luni nr. 2)