E.U. (precenzie)

de Sebastian Grama, lect. dr. în Facultatea de Filosofie Bucureşti, sebastian.grama@rfil.ro

 

    Ar fi aproape inutil să începem cu precizarea că Lixenţiu Abertin este un pseudonim. Până acum nefolosit (dacă nu ţinem seama de ID-ul unui e-mail rar consultat). Această încrucişare simbolică dintre un doctor miraculat (Inuenţiu Boca, despre care vom vorbi cu alt prilej, poate) şi un mare actor ajuns gardian de închisoare (Abertin, evident) nu are nici cea mai mică importanţă. Inventatorul şi cvasi-virtualul, deocamdată, purtător al pseudonimului în cauză nu seamănă cu nici unul dintre cei doi. L-am cunoscut destul de bine. Marile sale pasiuni au fost mecanica fluidelor şi chimia industrială. În urma unor ani de consecvente eşecuri, a înţeles că nu are vocaţie şi s-a mulţumit cu filosofia. Marţi, 2 Mai 2006, mi-a dezvăluit secretele operei sale intitulate (provizoriu) Epistemologia Universalis.
Întinsa lucrare începe cu “Cartea distincţiilor”. Din care, în linii mari, înţelegem că nimic nu este la fel cu nimic. Fapt ilustrat şi de amănuntul că nimic din această primă parte nu este nici reluat, nici utilizat în părţile ce îi succed.
Lixenţiu Abertin continuă cu “Antihegel”. I se pare inacceptabilă o frază ca: “Silogismul este aici forma principală, şi adesea avem de-a face cu un pedantism barbar care se înfăţişează în toată rigiditatea lui” (G.W.F.Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, trad. rom. de D.D.Roşca, vol.II, Editura Academiei R.P.R, Bucureşti, 1964, p.526). Obscurantismul trebuie combătut. Numeroase citate din Russell, Ehrenfels, Carnap, Hayek şi Popper, adunate la întâmplare, demască ineficienţa ironiei ascunse în aserţiuni de felul “Facerea unei latrine este prezentată ca problemă împreună cu rezolvarea ei” (Ibidem). Exemple judicios alese demontează apoi afirmaţia că zisul “pedantism a ieşit din modă datorită instinctului şi conştiinţei nemijlocite a puerilităţii acestor aplicaţii” (Ibidem, p. 527). Nu-i adevărat.
Cea de-a treia parte se numeşte “I.T.Phi”. În rest, apar idei ca www, com, ro sau chiar ˙Ř˙ŕ_JFIF_d_d_˙Ű_C. Pură speculaţiune.
În fine, părţile a patra (“Matematica în versuri”) şi a cincea (“Construcţia noii limbi”) sunt destinate aplicaţiilor. Fiecare beneficiază de câte un rezumat superfluu în câte o “Anexă”. Lixenţiu Abertin:
-S-a propus construirea unui sistem matematic în versuri. Marele avantaj: apariţia de noi operaţii. Astfel, respectând imperativele rimei, obţinem: pentru adunare: scădare, înmulţare, împărţare; pentru scădere: adunere, înmulţere, împărţere; pentru înmulţire şi împărţire: adunire şi scădire; pentru radical adunal, scădal, înmulţal şi împărţal. Recurent, avem, pentru adunare, radicare, pentru scădere, radichere sau radichelere, pentru înmulţire şi împărţire - radichire sau radiculire. Apoi vin regulile de operare în formule compuse (polinoame, sau, dacă sunt în acelaşi timp ecuaţii, polinaţii; celelalte variante ar fi: formuloame, formulaţiule, eculaţii, eculoame şi respectiv formuliţii); deci: înmulţire cu radical cu adunare va rezulta înmulţalare; radical cu înmulţire cu adunare va rezulta radiculirenare. Pornind de la aceste legi, în viitor există posibilitatea unor lacţii despre fracţii (“lacţii” deoarece, în cazul de faţă, rima nu este comutativă şi nu se putea spune bunăoară “lecţii despre frecţii”). În ce priveşte metrica versurilor, de ea se ocupă trigonometria, care nu pune mari probleme, văzându-se imediat că sinus e minus, dar şi plus, admiţând şi variantele simius, plusius, minius ori simplus; în rest, cotangenta-i recurentă, iar tangenta bivalentă, justificându-se uşor expresiile covalentă, bitangentă, bicurentă şi revalentă, însă nu şi cocotangentă, bicucotangentă şi bucocuvalentă, acestea nemaiţinând de o trigonometrie bivalentă, ci de o bigonometrie trivalentă. O mică dificultate se ridică în trigonometria formelor lichide, ca de pildă un dodecaedru de apă, acesta căzând mai curând în sarcina trigonolitriei. Însă cea mai gravă aporie vine o dată cu geometria spaţiului într-o singură dimensiune, mai întâi pentru că nu există corpuri dintr-o singură linie (exceptând linia industrială, care poate produce o mulţime de obiecte), apoi, admiţând că s-ar putea construi un cub liniar, ne-am izbi de problema demonstrării, pentru aplicarea trigonometriei în formă monogometrică, a faptului că linia dreaptă are unghiuri, ceea ce nu s-ar putea face decât recurgând la operaţia de adunire, pentru aducerea la forma de plural unghiululor - şi numai adunire deoarece ştim că, adunându-le, le înmulţeşti, adică 1+1= 2, iar doi sunt mai mulţi decât unul, deci s-a efectuat operaţia de înmulţire, care, cu adunare, dă adunire sau înmulţare, ceea ce este inacceptabil în aplicarea la funcţiurile descriind paralelipipedul în formă de linie dreaptă la unghi ascuţit>.
Apoi:
-(Proces verbal) Construcţia noii limbi.
1. P.d.v. semantic. Fabricarea de cuvinte identice cu lucrurile desemnate. S-a propus construirea cuvântului “minge”. Cum mingea e de formă sferică, iar literele sunt în plan (deoarece nu există hârtie în relief), s-a optat pentru cuvântul “O”. În scopul evitării confuziei ce s-ar fi putut crea prin articulare (adică “O O”), s-a recurs la o dublă variantă: fie articolul se va pronunţa şi nota “i” (adică “i O”), fie mingea va primi UN mâner, acesta atrăgând după sine articolul respectiv, ansamblul rezultat fiind “un O” (adică “un minge”, corelativ cu “o mâner”) - formă-tip având aplicabilitate şi din
2. P.d.v. sintactic. Teorema M-B (de la Mere şi Bere), formulată pentru situaţia trecerii cuvintelor la numărul celălalt. S-au verificat posibilităţile de acordare logico-fonetică după funcţia “Băr-(Bere)”, ducând la construcţii de tipul: “Ana are două meri”, echivalent cu “în livadă se află doi mere”. Simetric, obţinem “o băr” şi “două bere”, admisibile fiind şi formele “doi beri”, “un bere” şi “două băr”.
3. P.d.v. pragmatic. Era necesară evitarea combinaţiei fatale de mere cu bere, aşa că s-a practicat o
4. Revenire la exemplul cu Mingea (un O sau i O). În virtutea asemănării de formă (sferică) dintre măr şi minge, s-a stabilit, ca o regulă, pronunţarea, în cadrul aceleiaşi fraze, a cuvintelor Măr şi Bere sub formele “i O băr” şi respectiv, genitival, “un O bărilor”, ca şi “un mările berelor” sau “doi bări ale merilui”. (...)

Astfel au fost prelucrate, până la urmă, toate posibilităţile fonetico-silogistice ale tuturor limbilor. Din cuvântarea de încheiere putem reţine următorul fragment:
“A carilor un O penilui tu grimiticiop în cupili bof”>.
Pe ultima pagină, Lixenţiu Abertin mai notează, optimist:
- Hipertext. Ai un cuvânt aici, îl cauţi-n toate celelalte locuri unde apare. Fişezi, compui, rezultă: Capul de serie va organiza elementele se combină formând un mediu înconjurător ce se referă la deciziile adoptate cu entuziasm au scandat lozinci care în memoria colectivă constituind un substrat relevat prin aplicarea metodei cercetării menţinând exigenţele o dată fixate pe lamela internă şi internaţională socialistă protestând vehement la auzul, văzul, mirosul tipic al fructelor efortului depus pe marginea eprubetei. Astfel, accesul la informaţie este mult facilitat. O bibliografie alcătuită, pentru cutare teză, cu ajutorul hipertextului va tinde către adevărata condiţie enciclopedică. Să presupunem că undeva este amintit simbolul înţelepciunii: bufniţa. În acest punct, autorul dispunând de avantajele informaticii trimite, printr-o notă de subsol, la toate lucrările ce vorbesc despre bufniţă. Drept urmare, cititorul este îndrumat către manuale de zoologie, manifeste ecologiste, volucrarii, etc. În plus, motivul bufniţei este, la rându-i, corelat cu diverse altele, or un autor serios nu poate lăsa deoparte nimic din ceea ce are legătură cu tema sa. Bufniţa, bunăoară, este o pasăre de noapte. Noaptea îi exaltă pe romantici. Romanticii se opun clasicilor. Clasicii preferă, se ştie, armonia. Armonia conjugală este esenţială. Esenţială este libertatea. Libertatea opiniei este garantată prin lege. Legea este un cod. Codul este un peşte. Peştele este o vieţuitoare. Vieţuitoare este şi bufniţa. Iată cercul deja închis, iată enciclopedia. Bibliografia enciclopedică sprijinită pe binefacerile hipertextului reprezintă începutul unei ere noi în activitatea cărturărească. Un text de 4 pagini va fi susţinut de cel puţin 10000 de note de subsol şi va fi urmat de o listă bibliografică (selectivă) de cel puţin 7000 de titluri. Alte două avantaje decurgând de aici ar fi : 1) democratizarea culturii (pentru că oricine se bucură de hipertext poate scrie orice) şi 2) eliminarea definitivă a lucrărilor lipsite de interes. Căci nu va mai conta nicicum faptul că avem în faţă opera unui om normal sau tribulaţiile unui dobitoc, esenţiale vor fi doar notele de subsol, a căror valoare va fi garantată de hipertext. Orice cretin capabil să apese pe câteva butoane va izbuti, graţie informaticii, precum şi demnităţii erudiţiei, să ne răsfeţe cu minunăţii culturale. Perspectivele sunt următoarele : în 10 ani, textul principal diminuându-se mereu în favoarea subsolului bibliografic, reţeaua hipertextuală va ajunge să fie şi ea dominată de subsoluri bibliografice (deoarece noile opere vor fi fost deja introduse în reţea). În 20 de ani, când toate lucrările din reţea vor fi exclusiv liste bibliografice, nimeni nu va mai avea nevoie să îşi piardă vremea scriind, ci se va rezuma să selecteze titlurile care au legătură cu tema dorită, imprimând apoi lista.
Cum nu va fi nevoie de publicarea sub formă de carte a rezultatului, lista va fi imediat reintrodusă în reţea, astfel reţeaua îmbogăţindu-se cu o nouă combinaţie a elementelor ce se aflau deja în ea. Or, dat fiind că titlurile noilor combinaţii nu se referă decât la recombinarea celor vechi, ele vor putea fi eliminate şi înlocuite cu numere. Astfel, în 30 de ani, reţeaua nu va mai cuprinde nici o plictisitoare îngrămădire de cuvinte, ci numai o listă de liste de numere. Dar, având în vedere că lista de liste de numere va fi ea însăşi un număr cuprins de una din liste, sistemul se va simplifica, evident, renunţând la listele de liste şi lăsând numai o simplă listă de numere, uşor de accesat. În fine, pentru ca totul să fie perfect, organizarea să fie impecabilă, numerele vor fi puse în ordine crescătoare. Atunci, rezultatul va fi, desigur, absolut, anume şirul numerelor naturale>.
Opera lui Lixenţiu Abertin va merita cheltuiala.

 

comenteaza acest articol pe Forum

---

Alte articole de acelaşi autor:

Ai noştri (nr. 1)

O problemă de limbaj (nr. 2)

Sub noul sediu al facultăţii de filosofie a crescut un dinte (nr. 3)

Note asupra sensului "creaţiei" la Anselm de Canterbury şi la Henry Bergson (nr. 4)

Un ciob din Delos  (nr. 5)

Interviu: Spaţiul public şi filosofia (nr. 6)

dialog_underground.tl  (nr. 6)

Monitorizarea monitorizării mele (nr. 7)

      Aviz amatorilor (nr 8)

      SaP (Nr. 9)

      HESTUGMA (Luni nr. 10)