Dosar:Etică aplicată

Pericolul filosofiei hip-hop

de Prof. dr. Valentin Mureşan, muresan@rfil.ro

 

   Se manifestă în ultima vreme, cu contribuţia veselă a multor studenţi şi a unor profesori, o tendinţă firească spre filosofia ... aplicată. “Marile povestiri”, nu-i aşa, au devenit obiceiuri intelectuale prăfuite. Studenţii noştri trebuie atraşi la cursuri, şi o poţi face numai cu lucruri ceva mai zglobii, care să nu-i solicite excesiv. Altfel, riscăm să ne fugă la privaţi! A-l studia acum pe Aristotel sau pe Kant (“cum făceau strămoşii noştri”) îndepărtează studentul. Şi mai că te faci de râs dacă recunoşti asemenea îndeletniciri aproape perverse. E la modă să spui că faci “JURNALISM”, “PI AR”, “PO”; dar dacă spui că faci “fi-lo-so-fie” sau “ma-te-ma-ti-că” te huiduiesc toţi comentatorii tv.
      De aici strategia aducerii la zi: să facem şi noi studii europene, nu filosofie; să facem etică aplicată, nu filosofie morală; să facem drept comunitar, nu filosofie politică. Strategia e naivă, căci ea se îmbată cu iluzia că vom putea concura în acest fel alte facultăţi care prin natura lor sunt mai aplicate. Şi aceasta cu preţul ... sacrificării filosofiei. Dar, până la urmă, de ce nu ar merita să facem acest sacrificiu dacă astfel am reuşi să intrăm şi noi în rândul lumii? Iar în România de azi dacă nu vinzi şi nu te arăţi la televizor, nu eşti în rândul lumii! Reamintesc însă cu respect cititorului că în ţările occidentale cu un învăţământ superior serios, profesorii univesitari evită să apară la televizor pentru a nu se spune că ar coborî la nivelul unor comentarii vulgare sau că folosesc mijloace neacademice de captare a audienţei, inspirate de vedetele de la Hollywood. Ei au datoria să devină celebri nu prin scandaluri sexuale sau opinii politice şocante, ci prin calitatea operei lor, evaluată de lumea restrânsă a experţilor. Dar, ni se va spune iar, studenţilor noştri le place să vorbească despre avort, le place să comenteze “savant” gesturile politicienilor (se uită doar şi ei la televizor şi îi văd pe “cei ce contează”). De ce să nu le facem şi lor pe plac? Căci tot ceea ce le maximizează plăcerea e bine pentru studenţi!
      Când americanii au introdus “etica aplicată” în programele academice au gândit şi ei, oarecum, în aceşti termeni oportunişti, dar i-au spus imediat “filosofie pop”, recunoscând că menirea ei e atragerea unui număr cât mai mare de studenţi spre departamentele de filosofie aflate în criză. Business is business. Dar ei nu l-au exilat din această cauză pe Aristotel, nici nu au încetat să-l mai comenteze pe Kant. Dimpotrivă, numărul publicaţiilor de etică teoretică e enorm. Ei pot vorbi de “etică aplicată” pentru că dezvoltă simultan şi fundalul teoretic sau metodologic al acesteia. Ei au dezvoltat o interfaţă prietenoasă între marile teorii etice şi potenţialii beneficiari externi (spitale, presă, etc.), o interfaţă ce constă dintr-o serie de metode neconvenţionale şi adaptabile: principiismul, narativismul, cazuistica morală, etica drepturilor, etica situaţională, consultanţa morală, morala comunicaţională etc. Noi vrem să vorbim despre aplicarea “eticii virtuţii” în orientarea morală a mass-media fără să avem nimic în limba română despre etica lui Aristotel şi aproape nimic semnificativ despre aşa-zisa etică actuală a virtuţii. Şi mai spunem că nici nu avem nevoie de aşa ceva ... Hilar!
        Când bioeticienii au contestat relevanţa directă pentru munca lor a marilor teorii etice, ei au lucrat ani de zile la metode noi de decizie morală, cum ar fi “principiismul”. A auzit cineva la noi de “principiism”? Nu, noi vrem să aplicăm etica fără a şti ce e etica. Marea problemă a comunităţii noastre filosofice - în ceea ce priveşte etica aplicată - nu are legătură cu “aplicarea”, ci cu “etica”. Noi sugerăm studenţilor că pentru a face etică aplicată le sunt suficienţi cei şapte ani de-acasă sau câteva scheme simple de evaluare. Nu întâmplător o specialistă în biologie, invitată la o conferinţă de bioetică în Facultate, nu a scos nici un cuvânt despre etică, în aprobarea întregii asistenţe: probabil toţi erau convinşi că vorbise chiar despre bioetică.
Evident, cursurile de etică aplicată trebuie făcute într-o facultate de filosofie. Dar cum? Nu cred că ele trebuie văzute ca un substitut pentru studiul atent al filosofiei morale, clasice şi contemporane. Nici nu trebuie să se reducă la câteva teme tradiţionale (avortul, eutanasia etc.) în care se exersează aplicarea unor principii, de regulă suprasimplificate, ale marilor teorii etice. Nu cred nici că filosofii ar putea să se instituie în “supraexperţi” care să dicteze medicilor sau jurnaliştilor ce trebuie şi ce nu trebuie să facă sub aspect moral. Cred, mai degrabă, că ele ar trebui să fie focalizate pe dezbaterea, dezvoltarea şi asimilarea unor metode etice locale, adaptabile pentru bioetică, etica presei sau etica afacerilor, care să furnizeze nespecialiştilor scheme de evaluare morală suficient de nuanţate spre a-i face treptat capabili să judece ei înşişi mai corect în spaţiul moral, fără a-i mai bate la cap cu teoria. În felul acesta filosofii se vor putea dovedi utili prin dezvoltarea propriei lor expertize, cea etică. Ei nu vor rămâne închişi în turnul de fildeş al teoriei etice, dar nici nu vor încerca să se substituie specialiştilor din diferite domenii extra-filosofice. Mă opun însă acelei exagerări care trece în derizoriu, cu acest prilej, chiar nucleul de bază al unei facultăţi de filosofie - studierea serioasă şi detaliată, cu un mare efort intelectual, a teoriilor etice şi a marilor opere de filosofie morală pe motiv că ... trăim înt-o altă epocă, a vitezei şi utilităţii. Sigur, noi, românii, trăim şi în epoca manelei. Dar trebuie oare să manelizăm şi universităţile? Universităţile franceze sau engleze îşi permit oare să se manelizeze? Nu cumva, din dorinţa de a avea cât mai mulţi studenţi şi de a face faţă concurenţei, riscăm să dizolvăm specificul unei facultăţi de filosofie aşa cum există el în tradiţia europeană? Oare nu cumva, în loc să ne integrăm, ne dezintegrăm, devenind mult prea dâmboviţeni?

 

comenteaza acest articol pe Forum