Portret de idei - Robert Brandom

de Andrei TRANDAFIRA, SNSPA - Doctorat, andrei@rfil.ro  

 

În această perioadă, la Universitatea din Oxford, are loc renumita serie de Prelegeri de filosofie John Locke. În fiecare an, pe parcursul a 6 săptămâni, câte un filosof important de factură anglo-americană este invitat să-şi expună cercetările curente. De-a lungul timpului au fost invitaţi figuri marcante precum Robert Nozick, Thomas Nagel, Daniel Dennet, Saul Kripke sau Hillary Putnam. Anul acesta este invitat Robert Brandom, un filosof mai puţin cunoscut în România. Brandom este unul dintre reprezentanţii contemporani cei mai marcanţi ai şcolii pragmatiste americane. Realizarea cea mai remarcabilă a lui Brandom este cartea Making It Explicit: Reasoning, Representing, and Discursive Commitment, publicată în 1994. Având peste 700 de pagini şi fiind elaborată pe parcursul a 18 ani, Making It Explicit reuşeşte să ofere o imagine nouă şi extrem de convingătoare asupra limbajului...

Ce este actual în asta? În zilele noastre, doar apariţia vreunui nou Platon sau Kant ar fi cu adevărat de actualitate. Momentan, totul e prea fragmentar şi disipat în producţia filosofică ca vreo nouă contribuţie (oricât de revoluţionară ar fi) să prindă la mulţi oameni, în afara celor care deja lucrează în paradigma respectivă. Pe de altă parte, actualitatea filosofică nu are o relevanţă atât de directă precum cea a invenţiilor tehnologice şi ştiinţifice.
Brandom este un gânditor de talia lui Kant. El va fi iniţiatorul (în mare măsură, contribuţia este şi a întregii tradiţii pragmatiste din care face parte) finalizării perioadei actuale a filosofiei, ce a ocupat cam tot secolul XX. În această perioadă, filosofia a fost centrată pe înţelegerea limbajului. Meritul lui Brandom este cu atât mai mare cu cât spiritul întreprinderii sale nu este unul nihilist şi destructiv (de tip post-modernist sau chiar wittgensteinian), ci unul constructiv, ce vede în gândirea filosofică sursa schimbării fundamentale a modului în care înţelegem Lumea şi pe Noi înşine.
Recunoaşterea faptului că practica discursivă este doar una dintre practicile care ne definesc (chiar dacă este cea care ne diferenţiază de alte animale) este punctul de deschidere al acestei perspective. Următorul pas constă în recunoaşterea faptului că Sensul nu este un fenomen specific lingvistic (ca urmare, înţelesul nu va fi epuizat la nivel lingvistic, fiind determinat de folosirea expresiilor). Însă, ce putem face este să elucidăm utilitatea acestei practici (discursive), rolul specific pe care ea îl joacă pentru noi. Limbajul ne permite să explicităm (exprimând) lucruri care până atunci erau doar implicite în practicile noastre.
Acum, dacă acceptăm că specificul uman stă în îmbinarea dintre libertate şi responsabilitate, atunci şi limbajul ar trebui înţeles ca o abilitate/practică prin care ne facem transparentă structura de libertăţi şi responsabilităţi, care ne ghidează în acţiuni. În plus, dacă în paralel privilegiem inferenţa în faţa adevărului ca concept semantic fundamental, atunci putem spera să obţinem o structură a discursivităţii (şi deci a raţionalităţii) care să dea seama de o lume dinamică (în care luăm decizii pe baza informaţiilor incomplete), şi nu de una statică, complet realizată sau perfectă.
În final, miza este finalizarea etapei lingvistice a filosofiei, odată cu înţelegerea rolului şi a modului în care funcţionează limbajul. Ca şi alte fenomene, limbajul a acaparat scena filosofică precum o stea de anvergură, promiţând să elucideze sau chiar să dizolve toate problemele filosofice. Acum îşi va relua locul firesc de simplă unealtă pe care o avem cu toţii la îndemână. Iar misterul va rămâne acolo unde îi este locul: în ce vom mai crea şi în ce încă n-am descoperit.

 

comenteaza acest articol pe Forum